Constipația

Constipația este definită ca având mai puțin de trei scaune pe săptămână, asociate cu meteorizm sau cu scaun dur. Stabilirea unei incidențe normale este dificilă, deoarece variația este mare. De exemplu, sugarii alimentați la sân pot avea scaun de până la şase ori pe zi sau doar o dată la zece zile, ambele situații fiind considerate normale. La copiii mai mari, este de asemenea dificil de stabilit ce este normal și ce nu.

Factorii de risc pentru constipație includ sexul feminin, vârsta înaintată, dieta săracă în fibre, activitatea fizică redusă și utilizarea anumitor medicamente. Printre acestea se numără opiaceele, diureticele, medicația anticolinergică (amitriptilina, doxepina, paroxetina, clorpromazina, clozapina, olanzapina), medicația antiparkinson (amantadina, bromocriptina), medicația antihipertensivă (blocantele alfa și beta, blocantele canalelor de calciu), anticonvulsivantele (gabapentină, pregabalină, fenitoină), antihistaminicele (blocantele H1 și H2) și suplimentele cu calciu sau fier. Toate aceste medicamente pot cauza constipație.

De cele mai multe ori, constipația este o problemă minoră, dar trebuie luat în considerare faptul că poate fi un simptom al unor afecțiuni grave, precum tumora colorectală, carcinomul anal, în cazuri rare carcinomul ovarian, boli inflamatorii intestinale cronice sau diverticulita. Alte cauze posibile includ tulburările neurogene intestinale (scleroza multiplă, boala Parkinson, tetraplegia și paraplegia), dezechilibrele electrolitice (hipopotasemia, hipomagneziemia, hipocalcemia), complicațiile post-radioterapie, intoxicația cu plumb sau boala Hirschsprung la sugari. Chiar și o depresie sau o tulburare psihosomatică poate manifesta simptome de constipație.

Semnele de alarmă care impun investigații suplimentare includ febra asociată, hemoragia digestivă, anemia, diareea paradoxală (alternanța dintre constipație și diaree), pierderea în greutate, greața, vărsăturile și antecedentele familiale de cancer colorectal.

Examinarea clinică presupune ascultarea și palparea abdomenului. Examinarea rectală nu este întotdeauna necesară, cu excepția cazurilor în care se suspectează o cauză anală. Dacă problema persistă peste trei luni, este vorba despre o constipație cronică. De asemenea, cu cât constipația apare mai brusc, cu atât crește probabilitatea unei boli maligne colorectale. Investigațiile suplimentare, cum ar fi colonoscopia, manometria sau defecografia, sunt efectuate de medicii specialiști.

Tratamentul constipației include adoptarea unui stil de viață sănătos, cu un aport de cel puțin 30 g de fibre pe zi, provenite din fructe și legume, și un consum adecvat de apă, de aproximativ 1,5-2 litri pe zi. La această cantitate se adaugă încă 500-1000 ml de apă din alimente, totalizând aproximativ 3 litri de lichide zilnic. Consumul peste această valoare nu aduce beneficii suplimentare semnificative.

Din punct de vedere medicamentos, de primă intenție sunt laxativele osmotice, cum ar fi lactuloza (7,5-15 ml, o dată sau de două ori pe zi), care are un efect în decurs de până la 48 de ore. Este considerat medicamentul de primă linie și poate fi utilizat și în sarcină. Alternative sunt macrogolul sau polietilenglicolul, în doză de 1-3 plicuri pe zi, care poate fi administrat și femeilor gravide. Laxativele pe bază de sare (sulfat de sodiu, sulfat de magneziu) nu mai sunt recomandate, mai ales la pacienții cu insuficiență renală.

Laxativele stimulante sau antiresorptive secretolitice, cum ar fi bisacodilul (Dulcolax), pot fi administrate sub formă de picături sau supozitoare și reprezintă a doua linie de tratament, fiind utilizate inclusiv în sarcină. Prokineticele, precum prucalopridul (Resolor), pot fi administrate în doză de 2 mg o dată pe zi, dar sunt indicate doar pentru femei ca ultimă opțiune terapeutică.

Supozitoarele cu glicerină pot stimula reflexul de defecație, iar probioticele cu lactobacili pot avea un efect benefic. Clismele, fie reutilizabile, fie de unică folosință, sunt o opțiune suplimentară. Acestea implică spălarea colonului terminal cu 250-500 ml de lichid, iar pacientul trebuie să încerce să rețină lichidul cât mai mult timp pentru eficiență maximă.